Pleacă
作曲 : Serban Cazan/Dorian Oswin/Mihai Gruia/Florin Boka
Tu, hipnotizat complet, de clipă, de stare, de muze ce vin și trec
Tu, m-ai lăsat să cred că-n întuneric sunt regina nopții din buchet
Cât să mai vii, amăgești când stai
Jocul minții, mare criminal
Cât să mai vii așa ocazional
Cu tine să fii sincer, măcar
Pleacă și pe aici să nu mai treci
Ieri vorbeam aceeași limbă,
Azi te faci că nu-nțelegi
Pleacă, du-te lin pe calea ta
Ieri tu îmi arătai pașii
Azi te rătăcești pe ea
Am ajuns așa departe
Noi cu inimile aproape
Când o lume ne desparte
Nu pleacă gândul că e vina ta
Tu, chiar ai încercat
Egoist, din fire, să mă-ntorci la perna ta
Gol, în inima ta
Uiți că ne-am salvat unul pe celalalt
Cândva
Cât să mai vii, amăgești când stai
Jocul minții, mare criminal
Cât să mai vii așa ocazional
Cu tine să fii sincer, măcar
Pleacă și pe aici să nu mai treci
Ieri vorbeam aceeași limbă,
Azi te faci că nu-nțelegi
Pleacă, du-te lin pe calea ta
Ieri tu îmi arătai pașii
Azi te rătăcești pe ea
Am ajuns așa departe
Noi cu inimile aproape
Când o lume ne desparte
Nu pleacă gândul că e vina ta
Nu mai am lacrimi să plâng
Și nici chef să te ascult
Te doare că nu ma doare
Ce fel de om ești tu, acum?
Am ales să punem punct
De pe jos să mă adun
Și-am să merit o medalie
Când o să te scot din gând
Pleacă și pe aici să nu mai treci
Ieri vorbeam aceeași limbă,
Azi te faci că nu-nțelegi
Pleacă, du-te lin pe calea ta
Ieri tu îmi arătai pașii
Azi te rătăcești pe ea
Am ajuns așa departe
Noi cu inimile aproape
Când o lume ne desparte
Nu pleacă gândul că e vina ta
PleacăLRC歌词
[00:00.000] 作曲 : Serban Cazan/Dorian Oswin/Mihai Gruia/Florin Boka
[00:15.68]Tu, hipnotizat complet, de clipă, de stare, de muze ce vin și trec
[00:21.95]Tu, m-ai lăsat să cred că-n întuneric sunt regina nopții din buchet
[00:30.52]Cât să mai vii, amăgești când stai
[00:34.07]Jocul minții, mare criminal
[00:37.87]Cât să mai vii așa ocazional
[00:42.02]Cu tine să fii sincer, măcar
[00:44.49]
[00:45.83]Pleacă și pe aici să nu mai treci
[00:50.13]Ieri vorbeam aceeași limbă,
[00:52.20]Azi te faci că nu-nțelegi
[00:54.11]Pleacă, du-te lin pe calea ta
[00:57.20]Ieri tu îmi arătai pașii
[00:59.61]Azi te rătăcești pe ea
[01:01.33]Am ajuns așa departe
[01:05.04]Noi cu inimile aproape
[01:08.84]Când o lume ne desparte
[01:12.36]Nu pleacă gândul că e vina ta
[01:16.74]
[01:32.53]Tu, chiar ai încercat
[01:35.93]Egoist, din fire, să mă-ntorci la perna ta
[01:39.99]Gol, în inima ta
[01:43.59]Uiți că ne-am salvat unul pe celalalt
[01:46.29]Cândva
[01:47.48]Cât să mai vii, amăgești când stai
[01:51.11]Jocul minții, mare criminal
[01:55.09]Cât să mai vii așa ocazional
[01:58.67]Cu tine să fii sincer, măcar
[02:01.22]
[02:02.78]Pleacă și pe aici să nu mai treci
[02:06.48]Ieri vorbeam aceeași limbă,
[02:08.97]Azi te faci că nu-nțelegi
[02:10.68]Pleacă, du-te lin pe calea ta
[02:14.04]Ieri tu îmi arătai pașii
[02:16.23]Azi te rătăcești pe ea
[02:18.12]Am ajuns așa departe
[02:21.91]Noi cu inimile aproape
[02:25.80]Când o lume ne desparte
[02:29.18]Nu pleacă gândul că e vina ta
[02:33.61]
[02:48.92]Nu mai am lacrimi să plâng
[02:50.67]Și nici chef să te ascult
[02:52.50]Te doare că nu ma doare
[02:54.13]Ce fel de om ești tu, acum?
[02:56.43]Am ales să punem punct
[02:57.93]De pe jos să mă adun
[02:59.79]Și-am să merit o medalie
[03:01.58]Când o să te scot din gând
[03:03.59]
[03:04.95]Pleacă și pe aici să nu mai treci
[03:09.68]Ieri vorbeam aceeași limbă,
[03:11.79]Azi te faci că nu-nțelegi
[03:13.75]Pleacă, du-te lin pe calea ta
[03:17.50]Ieri tu îmi arătai pașii
[03:19.34]Azi te rătăcești pe ea
[03:21.37]Am ajuns așa departe
[03:24.82]Noi cu inimile aproape
[03:29.11]Când o lume ne desparte
[03:32.59]Nu pleacă gândul că e vina ta